Actualitate

Boagiu a cerut amânarea aprobării bugetului CFR Călători

Calin Tantau Publicat Miercuri, 16 martie 2011, 12:44

„Ministrul a venit în şedinţă cu bugetul CFR Călători, dar a solicitat totodată amânarea discuţiei, spunând că doreşte să prezinte spre aprobare simultană bugetele tuturor companiilor feroviare”, au relatat pentru MEDIAFAX surse participante la şedinţă.

Feroviarii au oprit lucrul, miercuri dimineaţă, şi două ore au fost în grevă de avertisment, timp în care circulaţia pe calea ferată a fost blocată, iar trenurile de călători au staţionat în gări sau pe traseu.

Preşedintele Federaţiei Mişcare-Comercial, Gheorghe Frăţică, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că dacă nu vor fi semnate contractele colective de muncă la CFR Călători şi CFR Infrastructură, în maxim cinci zile, conform prevederilor legale, poate fi declanşată greva generală.

Sindicaliştii nu s-au înţeles cu reprezentanţii companiilor feroviare în cazul încheierii noilor contracte colective de muncă, astfel că au decis să respecte calendarul protestelor anunţate. Aceştia spun că nu acceptă diminuarea salariilor şi nici disponibilizări colective.

Preşedintele Federaţiei Mişcare-Comercial a declarat că protestul are loc pentru că nu au fost semnate contractele de muncă la CFR Călători şi CFR Infrastructură.

Contractele colective de muncă au expirat la 31 ianuarie.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj