Actualitate

Studenţii au protestat degeaba

Calin Tantau Publicat Luni, 14 martie 2011, 11:12

“După două săptămâni de proteste la nivel local şi naţional şi după patru zile de protestat în frig, alături de studenţi din peste douăsprezece centre universitare, ministrul Educaţiei nu a vrut sp dea studenţilor ceea ce este al studentilor – cei 25% în comisia de alegere a rectorului”, a declarat Daniela Alexe, preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR). Conducerea alianţei mai precizează că argumentele scrise şi verbale ale studenţilor nu l-au convins pe ministru să dea curs cererii lor. “ANOSR consideră inadmisibil că studenţii nu sunt respectaţi ca parteneri reali în luarea tuturor deciziilor din universităţi. Deşi dreptul studenţilor la 25% este susţinut şi de către federaţii europene, totuşi Ministerul Educaţiei blochează accesul studenţilor din luarea deciziilor care îi va afecta cel mai mult pe studenţi”, a mai afirmat Daniela Alexe.

 

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj