Actualitate

Studenţii nu renunţă la proteste

Calin Tantau Publicat Marți, 8 martie 2011, 09:02


Principala nemulţumire a ANOSR este legată de faptul că studenţii nu mai au putere de decizie în proporţie de 25 la sută în modalitatea de alegere a rectorului şi nici în consiliile administraţie ale universităţilor. O altă nemulţumire a protestatarilor este legată de faptul că, potrivit noii Legi a Educaţiei, “prezenţa la cursuri devine obligatory”. De asemenea, ANOSR acuză şi faptul că au fost “tăiate” taberele studenţeşti de iarnă. “Vom protesta în faţa MECTS şi miercuri şi joi, dar vom reununţa la proteste dacă solicitările noastre vor fi rezolvate”, a spus Fiţ, citată de Agerpres.

ANOSR a protestat luni, timp de trei ore, în faţa MECTS. Reprezentanţii organizaţiei studenţeşti au fost primiţi la discuţii de ministrul Daniel Funeriu. “Cel mai probabil şi marţi şi miercuri vom protesta, iar joi vom veni la negocieri cu ministrul Educaţiei. Trebuie să continuăm protestele. Domnul ministru a spus că nu este convins că studenţii trebuie să reprezinte 25% în modalitatea de alegere a rectorilor”, a declara ieri, în urma întâlnirii cu ministrul Educaţiei, liderul ANOSR Daniela Alexe.
În ceea ce priveşte prezenţa obligatorie la cursuri, Alexe afirma că se va întâlni cu reprezentanţii MECTS pentru a le cere să elaboreze o normă metodologică care să clarifice această situaţie.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj