Marta Ingeborg Bogdan a declarat este o persoană care nu aruncă nimic şi astfel a realizat, în primii ani de profesorat la Universitatea de Medicină şi Farmacie, că are deja o colecţie considerabilă de mărţişoare pe care le primise în timpul studenţiei şi apoi de la tinerii cărora le preda, hotărându-se să le organizeze pe categorii.
Cea mai mare parte a colecţiei, care numără 4.360 de piese, este compusă din mărţişoare create înainte de Revoluţie, în anumite secţii ale unor fabrici sau în cooperativele meşteşugăreşti.
”Atunci, mărţişoarele erau făcute în fabrici, în anumite secţii care produceau tot anul şi bineînţeles, erau făcute de nişte specialişti. Mărţişoarele din lemn erau făcute în cooperative meşteşugăreşti, de meşteri. Subliniez cuvântul acesta, meşteri, oameni pricepuţi care făceau lucrul acesta şi mărţişoarele erau extrem de bine lucrate, frumoase, estetice”, a declarat, joi, pentru AGERPRES Marta Ingeborg Bogdan.
Ea a explicat că, după Revoluţie, aceste secţii au dispărut şi o dată cu ele şi nişte serii de mărţişoare care urmau o anumită linie.
Colecţionara a spus că micile podoabe aveau fiecare câte o semnificaţie – care de altfel este şi trăsătura principală a mărţişoarelor – astfel că florile înseamnă sănătate, elefanţii, papagalii şi broscuţele ţestoase semnifică viaţă lungă, iar trifoiul şi coşarii – noroc. De asemenea, inimioarele puteau fi ataşate mai multor simboluri, cum ar fi tabla şi atunci arătau dragostea faţă de un profesor, sau un termometru, ceea ce putea să însemne că o persoană vrea să spună că este foarte îndrăgostită.
Marta Ingeborg Bogdan a spus că astăzi mărţişoarele nu doar că nu mai sunt atât de ingenioase, dar sunt prea mari şi prea stridente. Ea a adresat chiar un apel producătorilor de asemenea ”bijuterii” de a acorda mai multă atenţie felului în care arată mărţişoarele.
Colecţionara a mai spus că este convinsă că deţine singura colecţie de mărţişoare din România sau cel puţin singura atât de mare şi de bine organizată. Ea a precizat că a primit foarte multe mărţişoare pentru colecţia sa din ţară, de la diferite persoane, o femeie din Bucureşti oferindu-i într-un an 500 de mărţişoare.
Expoziţia poate fi văzută la sediul Forumului Democrat German din Cluj-Napoca până la 18 martie. La un moment dat, colecţia va fi donată Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
Cluj: Colecţie unicat de mărţişoare, la Forumul Democrat German
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


