Actualitate

Ioan Botiş: Avem premisele creşterii economice

Calin Tantau Publicat Joi, 3 martie 2011, 07:32

“De căderea economică am scăpat în trimestrul 4 al anului trecut şi, în teorie, se spune că având două trimestre consecutive cu creştere, asta înseamnă o ieşire din recesiune. Pentru România a fost o perioadă extrem de grea, pe care am traversat-o şi în interiorul căreia a trebuit să facem multe reforme, ce s-au adresat unei populaţii ce a avut înţelepciunea de a înţelege că aceste reforme trebuie făcute. Aş vrea să ne uitam la ce se întâmplă pe pieţele externe, la ce se întâmplă în Uniunea Europeană. Sunt foarte multe ţări care în acest moment merg cam pe aceleaşi măsuri pe care am mers noi înainte”, a precizat Botiş.

În opinia ministrului, lucrul cel mai elocvent legat de ieşirea din recesiune este dat de evoluţia şomajului. “Faptul că în ultimii ani, 2009 – 2010, am avut o creştere a numărului de şomeri, cu un nivel înalt la sfârşitul lui 2009 şi începutul lui 2010 şi apoi am revenit pe o rată a şomajului şi azi ne aflăm undeva la 6,6 % e cel mai elocvent. Avem premisele acestei creşteri economice şi am reuşit să echilibrăm cheltuielie, şi asta e lucrul cel mai relevant”, a subliniat Botiş.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj