Actualitate

Patriarhul Daniel oficiază sâmbătă parastasul ÎPS Bartolomeu

Calin Tantau Publicat Miercuri, 2 martie 2011, 17:55

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române va sosi la Cluj-Napoca în această seară, potrivit purtătorului de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, preotul Bogdan Ivanov.

Slujba de parastas pentru ÎPS Bartolomeu va avea loc înainte de împlinirea celor 40 de zile de la decesul mitropolitului, ziua de 11 martie, care marchează trecerea celor şase săptămâni creştine de la stingerea din viaţă a mitropolitului, fiind în Postul Paştelui.

Sâmbătă, 5 martie, Sfânta Liturghie din Catedrala Mitropolitană va începe la ora 9 şi va fi urmată de oficierea parastasului. După acest moment va avea loc o rugăciune a preoţilor Mitropoliei Clujului la mormântul ÎPS Bartolomeu, aflat Cripta Ierarhilor.

Mitropolitul Clujului, ÎPS Bartolomeu Anania, ar fi împlinit în data de 18 martie venerabila vârstă de 90 de ani.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj