Actualitate

Preselecţia elevilor clujeni pentru Festivalul – Concurs de Colinde „Episcop Nicolae Ivan”, ediția a II-a

Calin Tantau Publicat Joi, 6 decembrie 2012, 20:10

Prima selecție a grupurilor participante a fost organizată pe școală, acolo unde erau mai multe clase, iar mai apoi s-a trecut la departajarea grupurilor în cadrul celor 10 cercuri metodice, la nivel judeţean, unde un juriu de specialitate i-a desemnat pe cei mai buni colindători.

Câştigătorii vor participă la etapa finală sâmbătă, 15 decembrie 2012 ce se va desfăşura la Cluj în sala Auditorum Maximum a Colegiului Academic al UBB, începând de la ora 11, când vor fi prezente cele paisprezece sau cincisprezece formaţii din toate Cercurile Metodice ale Arhiepiscopiei Clujului şi când, practic, va avea loc spectacolul propriu-zis. Acest festival este dedicat publicului, credincioşilor şi tuturor celor care vor să să familiarizeze cu tradiţiile autentice de Crăciun şi cu atmosfera pe care colindătorii, cei mai curaţi dintre vestitorii naşterii Domnului o aduc în sufletele oamenilor.

Festivalul Concurs de Colinde „Episcop Nicolae Ivan” a fost iniţiat anul trecut cu binecuvântarea IPS Mitropolit Andrei. Prima ediţie a fost organizată în 2011, în data de 3 decembrie 2012, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la reactivarea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj