Marin Sorescu, omagiat la 75 de ani de la naşterea sa

Fostul preşedinte al Academiei l-a evocat şi pe ‘omul prietenos, care a reuşit prin mijloace strict personale să fie, poate, cel mai cunoscut scriitor român din lume de după război’.

‘Acest fapt a creat şi multe gelozii în lumea noastră literară, de care el s-a izbit şi în timpul vieţii şi care au continuat şi după ce n-a mai fost’, a spus Simion.

El a apreciat că părintele ‘Liliecilor’ avea un umor ‘nu neapărat ţărănesc, dar mai ales o ironie foarte fină, pe care a folosit-o şi în poezia şi teatrul său, nu o ironie care usucă, seacă, ci una care se asocia cu un sens metafizic’.

‘Pentru că acesta este poemul lui Sorescu şi ecuaţia discursului său dramatic: o interesantă asociere între o ironie care disloca ceva şi care, în acelaşi timp, punea ceva la loc, metafizic’.

În opinia profesorului Eugen Simion, ‘ca ministru al Culturii, Marin Sorescu a stat puţin şi nu a avut timp să se lupte cu toţi adversarii, care l-au doborât imediat’.

Scriitorul Varujan Vosganian, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor (USR), a afirmat că ‘Marin Sorescu, atunci când comunica în spaţii intime, era exact cum era în poeziile sale – mucalit, bonom, cu un bun simţ care se trăgea din originea lui ţărănească -, iar atunci când era în spaţii ample era mult mai rezervat’.

‘Eu cred că Marin Sorescu este exemplar pentru ironia oltenească şi pentru modul şugubăţ în care dialoghează cu Dumnezeu’, a spus el.

La eveniment, organizat de Secţia de Filologie şi Literatură a Academiei Române, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă şi Muzeul Naţional al Literaturii Române, au mai rostit alocuţiuni: acad. prof. Grigore Brâncuş, membru corespondent al Academiei Române, scriitorul sârb Adam Puslojiæ, membru de onoare al Academiei, scriitorii şi criticii literari Lucian Chişu, Tudor Nedelcea, Daniel Cristea Enache, Paul Cernat.

De asemenea, fostul premier Petre Roman a evocat o întâlnire cu marele poet şi dramaturg.

Marin Sorescu (19 februarie 1936, Bulzeşti, judeţul Dolj – 8 decembrie 1996, Bucureşti) este considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani.

Sorescu (poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător) a fost cunoscut în timpul vieţii pe aproape toate continentele planetei iar operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate.

Fără a se înscrie într-un partid politic după Revoluţia din 1989, a ocupat funcţia de ministru al Culturii (25 nov. 1993 – 5 mai 1995) în cabinetul Nicolae Văcăroiu.

A debutat în 1964, la 28 de ani, cu volumul de parodii ‘Singur printre poeţi’, până la moartea sa în 1996 publicând încă 23 de volume şi devenind o figură marcantă a poeziei româneşti contemporane.

În 1966 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru ‘Poeme’, reuşind să repete această performanţă de încă cinci ori pe parcursul carierei.

Personalitate complexă a literelor româneşti din secolul al XX-lea, a fost ales membru al Academiei Române în 1992.

Printre volumele cele mai cunoscute se numără ‘Tuşiţi’ (1970), ‘Suflete, bun la toate’ (1972), precum şi ciclul de patru volume intitulat ‘La lilieci’ (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.

Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic şi degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel, multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici (‘Unde fugim de acasă?’ – 1967, ‘Cirip-ciorap’ – 1993).

De asemenea, Marin Sorescu a fost preocupat de pictură şi a deschis numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate.

La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume – poezie, eseu, jurnal şi roman.