Actualitate

Larry Hagman, JR din ,,Dallas” a murit

Calin Tantau Publicat Sâmbătă, 24 noiembrie 2012, 12:23

Actorul a murit într-un spital din Dallas, iar alături de el au fost colegii săi de serial, Linda Gray şi Patrick Duffy, interpreţii rolurilor Sue Ellen şi Bobby din serialul care i-a făcut celebri, scrie The Sun.

„Familia şi prietenii lui Larry au fost alături de el pentru Ziua Recunoştinţei. Când a murit a înconjurat de oameni iubiţi. A avut o moarte liniştită, aşa cum şi-a dorit„, se arată într-o declaraţie de presă a familiei actorului.

Viaţa lui Larry Hagman, decedat la vârsta de 81 de ani, a fost marcată de rolul din serialul Dallas, el însuşi spunând despre personajul său, JR Ewing, că lumea „adoră să-l urască„. Tot el a declarat că serialul este „responsabil” pentru declanşarea Revoluţiei române şi moartea lui Ceauşescu.

Actorul american a anunţat în octombrie 2011 că suferă de un tip de cancer aflat într-un stadiu în care poate fi tratat. Totodată, Hagman a anunţat că a început deja tratamentul şi că şi-a modificat anumite elemente din stilul său de viaţă, după ce a fost diagnosticat cu cancer.

Hagman a fost supus unui transplant de ficat în 1995, după ani de alcoolism şi de atunci a sprijinit Fundaţia Naţională pentru Rinichi şi s-a pronunţat şi împotriva fumatului.

Larry Hagman a fost actor, producător şi regizor de film. Cel mai celebru rol al său este J. R. Ewing din serialul TV „Dallas„. Episodul „Who Shot JR?”, difuzat în 1980, a rămas până în zilele noastre unul dintre programele de televiziune cu cea mai mare audienţă din lume, iar serialul „Dallas”, difuzat în 13 sezoane între anii 1978 şi 1998, a avut o popularitate uriaşă pe plan mondial.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj