Mărţişorul – simbol şi tradiţie

Deşi nu se ştie cu exactitate de când datează acest obicei, se ştie că prima zi a primăverii era celebrată încă de acum aproximativ 8.000 de ani, iar mărţişorul îşi are originea în credinţele şi practicile agrare de atunci.

Romanii sărbătoreau începutul primăverii la 1 martie, lună care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului şi al turmelor, zeu ce personifica renaşterea naturii. Deşi obiceiul poartă numele acestuia, nu are nici un fel de conotaţie marţială. Se spune că mărţişoarele sunt purtătoare de noroc şi fericire. Sunt formate dintr-o fundiţă roşu cu alb, roşul semnificând iarna iar albul – primăvara. La această fundiţă se adaugă alte simboluri ale norocului, cum ar fi trifoi cu patru foi, potcoavă, coşar sau inimă. Mărţişorul este purtat pe haină, la vedere, timp de câteva zile, începând cu 1 martie.

Pe vremea dacilor simbolurile primăverii erau confecţionate în timpul iernii şi se purtau doar după 1 martie. Mărţişoarele erau atunci pietricele albe şi roşii înşirate pe o aţă şi se purtau la gât. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, simboliza viaţa, deci femeia, iar culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, era specifică înţelepciunii bărbatului. Şnurul mărţişorului reprezintă, prin urmare, împletirea armonioasă a celor două.

Potrivit altor surse, mărţişoarele constau în monede care erau atârnate de fire subţiri de lână, negru cu alb. Alegerea monedei, din aur, argint sau bronz, indica statutul social. Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumuseţe şi previn arsurile din cauza soarelui. Erau purtate până când înfloreau copacii, apoi erau atârnate de crengile acestora.

După unele tradiţii, firul Mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul primăvara, la naşterea anului agrar.

Astfel, întrucât Mărţişorul este inseparabil de tradiţia Dochiei carpatice, se poate spune cu certitudine că acesta este un obicei vechi românesc, atestat în toate zonele locuite de români şi aromâni, preluat apoi de alte popoare din centrul şi sud-estul Europei.