Vineri de la ora 17:00 la sediul Primăriei Comunei Floreşti va avea loc o demonstraţie publică a pompierilor din cadrul SVSU. Pompierii voluntari pregătiţi de către profesioniştii din cadrul unităţii de pompieri Lothian and Borders Fire and Rescue Service, din Scoţia, vor efectua exerciţii de stingere a incendiilor, de descarcerare şi de prezentare a autospecialei.
„Prin această donaţie şi prin schimburile de experienţă ce vor urma, SVSU tinde să devină un serviciu profesionist de intervenţie, beneficiind în acest scop şi de sprijinul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Avram Iancu” al judeţului Cluj„, au explicat reprezentanţii Primăriei Floreşti. A. V.


