Grupul Bilderberg, cel mai select şi influent club din lume, s-a reunit în Statele Unite între 30 mai şi 3 iunie, iar adepții teoriilor conspiraționiste au susținut imediat că motivul întâlnirii a fost alegerea următorului președinte al Statelor Unite.
De ani buni, Grupul Bilderberg este privit drept o organizație misterioasă și elitistă care ar conduce lumea din umbră.
Fiindcă la întâlnirea Bilderberg de anul acesta a participat și Mitt Romney, adepții teoriilor conspiraționiste l-au dat drept favorit la câștigarea alegerilor electorale.
În condițiile în care nu Mitt Romney, ci Barack Obama a câștigat aceste alegeri, mitul creat în jurul clubului Bilderberg începe să se destrame. Desigur, cei mai înverșunați pasionați de conspirații vor putea spune că este de fapt o strategie înșelătoare atent ticluită, pentru ca membrii Bilderberg să-și „curețe” imaginea și să poată controla din nou lumea departe de ochii atenți ai presei.


