Revoluţia maghiară din 1956, comemorată la Cluj
Printre cele 200 de persoane s-au numărat membri ai Consulatului Ungariei la Cluj, membri ai UDMR, PCM şi PPMT, ai unor asociaţii civice, care s-au adunat la monumentul „In memoriam 1956“, ridicat în urmă cu câţiva ani de către Guvernul Ungariei, în Parcul central din Cluj-Napoca. Participanţii au rostit discursuri, au cântat şi au depus coroane de flori la monument.
Consulul general al Ungariei la Cluj, Magdo Janos, a declarat, că Revoluţia din 1956 nu a fost numai a Ungariei, subliniind faptul că ungurii şi românii au fost împreună şi în 1956, şi în 1989.
„Această revoluţie -poate puţini ştiu- nu a fost numai în Ungaria, ci unele efecte au fost simţite şi aici în România şi foarte mulţi români şi maghiari, împreună, au început să se gândească, au început să spere pentru un viitor mai frumos în Ungaria şi în România. Pentru mine ar fi foarte important să subliniez acest împreună pentru libertate şi am văzut după aceea şi în anul 1989, când iarăşi maghiarii şi românii împreună au ieşit pe stradă să lupte pentru libertate“, a subliniat Magdo Janos.
Printre cei prezenţi s-au numărat şi persoane care au fost arestate cu ocazia evenimentelor din 1956 şi care au făcut mai mulţi ani de închisoare.
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


