Actualitate

Irlandezii au făcut show la Cluj

Calin Tantau Publicat Joi, 24 februarie 2011, 20:44

 

Celebra Companie Naţională de Dansuri a Irlandei a redat vechea poveste a celţilor prin intermediul muzicii şi dansului într-un show de excepţie aplaudat frenetic de toţi cei prezenţi. Trupa este pentru a doua oară în România şi tot pentru a doua oară la Cluj. Spectacolul a fost unul antrenant prin de muzica deosebită, jocurile de lumini şi paşi de dans greu de urmărit. Sincronizarea uluitoare, viteza dansatorilor, costumele colorate au fost recompensate de clujenii prezenţi la spectacol cu runde lungi de aplauze. „A fost ceva extraordinar. Mă simt cu zece ani mai tânără şi mai că îmi vine şi mie acum să dansez”, a spus una dintre clujencele venite la spectacol. Între dansuri, trei solişti vocali au interpretat melodii tradiţionale irlandeze care au fost şi ele răsplătite din belşug cu aplauze. Nici cei mici nu s-au plictisit deloc în cele două ore de spectacol, chiar mai mult, s-au apucat şi ei de ţopăit pe culoarele din faţa scenei. La final, toţi cei prezenţi au plecat încântaţi şi mulţumiţi de felul în care au ales să-şi petreacă seara de Dragobete.

Sala de la Casa de Cultură a Studenţilor a fost aseară neîncăpătoare pentru clujenii veniţi să vadă spectacolul dansatorilor irlandezi de la Rhythm of the Dance.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj