Slow Food Cluj Transilvania, alături de TIFF Events, pregăteşte la Casa TIFF (str. Universităţii, nr. 6) primul eveniment al seriei „Movie & Dinner”. Un proiect care îmbină în mod creativ filmul şi gastronomia, „Movie & Dinner” va debuta sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 20:00.
„Movie & Dinner” este o experiență creativă de film şi mâncare, produsă ca o serie unică de cine tematice inspirate din filme. Cu ocazia fiecărei proiecții de film se va găti și servi un meniu unicat inspirat din/de film. Evenimentul va fi organizat în prima sâmbătă din fiecare lună, începând cu data de 6 octombrie și până în luna martie 2013. Meniul va reflecta filosofia Slow Food, contribuind activ la conservarea și promovarea tradiţiilor culinare și agrare din România şi a eco-gastronomiei. Preparatele servite se bazează pe alimente de provenință locală și sezonieră și încurajează micii producători agricoli prin remunerarea justă pentru munca depusă.
Prima seară cine-culinară – pe 6 octombrie
Sâmbătă, 6 octombrie, această serie se va deschide prin proiecția peliculei „Despre oameni şi melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, film care a avut mare priză în rândul clujenilor. Pentru cină, tema este amestecul dintre bucătăria tradițională românească şi franțuzească. Meniul, servit în timpul proiecției de film şi inspirat de acesta, va fi compus din melci cu unt şi usturoi, însoțiți de scordolea de nuci şi cartofi, o supă clasică franțuzească de ceapă (cu ceapă roşie de Turda), gratinată cu brânză Gruyère, un medalion de muşchiulet de porc Mangalița cu muştar Dijon şi reducție de lămâie, servit cu salată de linte şi ierburi de Provence, iar ca desert, clătite cu gem local de vişine şi sos Chantilly. Meniul pentru sâmbătă seară va include şi o selectie de vinuri naturale frantuzeşti alese cu grijă de specialiştii de la vin-de-vie.ro.
O echipă de bucătari englez-română
Echipa de bucătari este compusă din Paul Bloomfiled şi Rares Crăiuț. Bloomfiled este chef şi manager al propriei companii de catering – CatZest – în Londra, precum şi Visiting Fellow la Universitatea Oxford Brookes, unde predă gastronomia şi managementul operațiilor de restaurant si bar. Susţine dezvoltarea durabilă în regiunea Transilvaniei încă din 2008, atunci când a venit sa gătească special pentru un eveniment de strângere de fonduri. Lucrează în acest moment la o carte de bucate cu reţete tradiţionale transilvănene, unele dintre acestea fiind deja introduse în meniul companiei sale.
De cealaltă parte a echipei, Rares Crăiuț este un bucătar clujean care consideră că turismul culinar are un mare potenţial în Transilvania şi că acesta poate fi susţinut pe termen lung cu condiţia ca tradiţiile, moştenirea culturalî şi specificul regional să fie promovate corect. De aceea încearcă să implice şi să promoveze produse şi producători din Transilvania în cât mai multe activități. Actualmente lucrează ca director executiv al Transilvania Fest şi Convivium Leader al Slow Food Cluj.
Prețul unui bilet pentru o seară „Movie & Dinner” este de 80 de lei de persoană, bilet care include film şi cină. Accesul se va face pe bază de rezervare la numărul de telefon 0753.678.893.
Seri cine-culinare la Casa TIFF
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


