Actualitate

LINDSAY LOHAN, într-un nou scandal

Calin Tantau Publicat Vineri, 21 septembrie 2012, 09:52

Potrivit site-ului femalefirst.co.uk, actriţa încerca să îşi parcheze automobilul Porsche Cayenne rulând cu spatele în apropiere de Dream Hotel din New York, în momentul în care a lovit în zona genunchilor un bărbat în jurul vârstei de 30 de ani, a cărui identitate nu a fost dată publicităţii.

Poliţia a fost chemată la faţa locului, iar în momentul în care Lindsay Lohan a ieşit din hotel, la ora locală 02.30, adică circa o jumătate de oră după accident, a fost arestată.

Lindsay Lohan, în vârstă de 26 de ani, a fost arestată pentru că a părăsit locul în care s-a produs un accident de circulaţie, însă a fost ulterior eliberată pe baza unui ordin care o somează să se prezinte la tribunal pentru o viitoare audiere. Un astfel de ordin judecătoresc îl exonerează pe acuzat de obligaţia de a plăti o cauţiune.

Presupusa victimă nu a fost doborâtă de automobilul condus de Lindsay Lohan şi nu prezenta răni vizibile, dar, cu toate acestea, bărbatul a fost transportat la spital pentru a fi consultat de medici.

Foto: facebook.com

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj