Actualitate

S-a aprobat introducerea Bacalaureatului profesional

Calin Tantau Publicat Marți, 4 septembrie 2012, 22:00

 

La şedinţa Comisiei de educaţiei a Senatului este prezentă şi Ecaterina Andronescu.

De altfel, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi, după o discuţie cu membrii Comisiei de învăţământ din Senat, că doreşte ca, printr-un amendament, să se introducă în Legea educaţiei opţiunea Bacalaureatului profesional.

Potrivit acesteia, Bacalaureatul profesional se poate aplica din 2013.

„Pe masa comisiei se află ordonanţa pentru modificarea bacalaureatului de anul trecut, care a produs deja efecte. Ar fi foarte uşor de introdus un amendament care presupune doar acest bacalaureat profesional„, a spus Andronescu.

Ministrul Educaţiei a arătat, marţi, în comisia senatorială că, timp de doi ani, Bacalaureatul a adus doar rezultate slabe, astfel că, pentru cei care merg pe piaţa muncii s-a decis să se gândească o formulă prin care aceşti elevi să finalizeze liceul şi să meargă pe piaţa muncii.

„Am gândit să îi adăugăm bacalaureatului o componentă privind bacalaureatul profesional, care nu dă drept de acces pe învăţământul superior, dar dă drept pe piaţa muncii„, a spus ministrul Educaţiei, precizând că acest bacalaureat profesional rămâne la opţiunea elevului şi a părinţilor.

Potrivit ministrului, bacalaureatul profesional are comun cu bacalaureatul naţional probele de competenţă, apoi cei care optează pentru această variantă trebuie să susţină un proiect, o probă practică şi un examen scris la educaţia antreprenorială, care este comună tuturor liceenilor.

„Dacă cineva a optat într-o sesiune numai pentru bacalaureatul profesional şi dacă peste o sesiune se răzgândeşte şi vrea în învăţământul superior, dă diferenţa şi poate să îşi continue cariera profesională„, a mai spus Andronescu.

Andronescu a afirmat că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu mai mulţi directori de şcoală, precum şi cu reprezentanţi ai inspectoratelor, s-a ajuns la concluzia că trebuie introdusă o nouă formă de finalizare a studiilor liceale.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj