„Nu există nicio decizie a Guvernului României de a reduce salariile sau de a face disponibilizări la Poşta Română. Toate discuţiile încep de la această temă, urmând să vedem dacă nu putem avea un dialog între reprezentanţii Poştei Române şi ai sindicatului, pentru că de trei ori se pare că au fost invitaţi de directorul general, iar sindicaliştii au refuzat. Cred că se impune de urgenţă o discuţie cu reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor, inclusiv cu domnul ministru Dan Nica, pentru a debloca această situaţie”, a spus Pop.
Liviu Pop a afirmat că discuţiile despre privatizarea Poştei Române sunt cele convenite cu FMI şi crede că rolul principal al Companiei Naţionale Poşta Română este „de a fi eficientă”.
Ministrul delegat pentru Dialog Social a participat ieri, la Câmpia Turzii, la o şedinţă a Comisiei de Dialog Social a Prefecturii Cluj, în care, pe lângă situaţia Combinatului Mechel, s-a abordat şi cea a Poştei Române, în condiţiile în care poştaşii au pichetat, săptămâna trecută, mai multe prefecturi din ţară în semn de protest faţă de intenţia conducerii companiei de a reduce personalul şi a desfiinţa unităţi.
Liviu Pop: Poştașii nu vor fi concediați
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


