Actualitate

Starea lui Mircea Lucescu s-a înrăutățit

Sergiu TĂMAȘ Publicat 05.04.2026 10:09
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu s-a înrăutățit | Foto: frf.ro

Reprezentanții spitalului unde este internat Mircea Lucescu au transmis că starea de sănătate a fostului selecționer s-a înrăutățit.

Starea lui Mircea Lucescu s-a înrăutățit

„Facem următoarele precizări de interes, ca urmare a atenției publice manifestate: Sâmbătă, pe parcursul serii, pacientul a repetat aritmiile cardiace importante, prompt tratate de către echipa de gardă din secția de cardiologie. Duminică, în cursul nopții, aritmiile au devenit severe și nu au mai răspuns la tratament. Starea pacientului s-a înrăutățit, necesitând transferul în secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). În prezent, nu sunt elemente noi de evoluție. Vom reveni public dacă situația va impune acest lucru. Facem apel la respectul tuturor pentru intimitatea și demnitatea oricărui pacient internat în SUUB”, au transmis, duminică dimineața, 5 aprilie 2026, reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București.

Sâmbătă dimineața, medicii au anunțat că evoluția stării de sănătate în cazul antrenorului Mircea Lucescu este firească patologiei existente, cu o dinamică pozitivă.

Mircea Lucescu a suferit vineri, 3 aprilie 2026, un infarct miocardic acut.

La finalul săptămânii trecute, Mircea Lucescu a fost internat de urgență la SUUB, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită joia trecută în fața Turciei.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Autor

Sergiu TĂMAȘ

TEXT DEMONSTRATIV (conținut de test, va fi înlocuit): aici apare descrierea autorului — câteva rânduri despre domeniile pe care le acoperă, experiența profesională și subiectele urmărite constant. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.

Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp

Trimite-ne un mesaj

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.