Acesta cultiva plantele încă de anul trecut, iar o parte din droguri erau destinate persoanelor din anturajul suspectului, cealaltă parte fiind comercializată în Cluj. În plus, acesta organiza periodic petreceri la care se consumau droguri.
Poliţiştii au descoperit 42 de plante de cannabis, în diferite stadii de creştere şi vegetaţie care asigurau obţinerea constantă şi continuă a drogurilor, indiferent de perioada anului. Cantitatea de plante ridicate este de aproximativ 1,5 kg.
„Instalaţia artizanală, compusă din lămpi de iluminat special destinate acestui scop, transformatoare de curent, ventilatoare, termometre şi termostate, asigura condiţii de temperatură, luminozitate şi umiditate propice pentru cultivarea plantelor de cannabis. De asemenea, suspectul amenajase în seră o instalaţie de sonorizare utilizată pentru a stimula creşterea plantelor prin terapie cu muzică”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj.
Până în prezent au fost identificaţi şi 7 consumatori care participau la aceste petreceri şi cărora le livra drogurile sau împreună cu care le consuma.
Suspectul a primit un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.
Un clujean cultiva canabis în subsolul locuinţei
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


