Actualitate

Papa Benedict al XVI-lea ar putea veni în România

Calin Tantau Publicat Marți, 3 iulie 2012, 19:22
„Atât preşedintele României, cât şi reprezentanţii delegaţiei episcopilor catolici italieni şi-au exprimat convingerea că, în contextul pluralismului religios, cultural şi etnic care caracterizează lumea contemporană, avem nevoie să cultivăm dialogul şi cunoaşterea, în spiritul solidarităţii şi al respectului reciproc. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, şi-a exprimat speranţa în posibilitatea unei vizite apropiate a Sanctităţii Sale Papa Benedict XVI în România. În încheiere, domnul preşedinte Traian Băsescu i-a mulţumit Monseniorului Vincenzo Paglia pentru vizită şi şi-a exprimat încrederea în continuarea bunei colaborări dintre România şi Sfântul Scaun”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Totodată, preşedintele Băsescu şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul acordat de Biserica Romano-Catolică comunităţilor româneşti din Italia.
„De asemenea, domnul preşedinte Traian Băsescu a mulţumit înalţilor prelaţi pentru sprijinul constant pe care Sfântul Scaun îl acordă României în gestionarea problemei migraţiei, subliniind, totodată, rolul esenţial al comunităţile ortodoxe în integrarea socială a diasporei româneşti din ţările care îi găzduiesc pe români”, se mai arată în comunicatul citat.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj