Susţinătorii Proiectului Roşia Montană îi scriu premierului
Redăm în continuare cele mai importante fragmente din textul scrisorii.
Grupul de Susţinere a Proiectului Roşia Montană reprezintă sute de mii de oameni, zeci de primării, universităţi, asociaţii patronale, sindicate şi organizaţii nonguvernamentale, fiind cu adevărat reprezentativ şi legitim în raport cu situaţia din Roşia Montană şi pentru a se exprima în legatură cu proiectul minier aurifer din zonă.
În timp ce salutăm preocupările pentru mediu ale Uniunii Social Liberale şi ale organizaţiillor de mediu, vrem să reamintim faptul că mediul este astăzi distrus în Roşia Montană din cauza poluării istorice. De asemenea, reamintim acestor 70 de aşa-zise ONG-uri, multe dintre ele fictive sau doar ştampile în apartamente goale, că în ultimii ani nu au făcut absolut nimic pentru a rezolva problemele de mediu de astăzi din Roşia Montană.
Stimate Domnule Prim-Ministru, ne bucură declaraţiile dumneavoastră conform cărora prioritatea Guvernului o reprezintă crearea de locuri de muncă, adevărata creştere economică venind din mediul privat. Proiectul minier de la Roşia Montană este una din investiţiile certe care va genera creştere economică. Am apreciat faptul că aţi felicitat recent, la Iaşi, un investitor care a construit un complex urbanistic modern şi care a rezistat tuturor atacurilor de presă şi în instanţă din partea unor grupuri de interese şi organizaţii. Proiectul minier de la Roşia Montană se confruntă cu o opoziţie similară, a unor grupuri de interese care nu reflectă câtuşi de puţin nevoile roşienilor sau ale românilor.
Proiectul minier de la Roşia Montană este una din cele mai mari investiţii industriale din România ultimilor ani. La momentul actual, în condiţiile în care activitatea minieră propriu-zisă nu a demarat la Roşia Montană, compania Roşia Montană Gold Corporation este cel mai important angajator din zonă, cu 485 de angajaţi.
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


