Actualitate

Sediul Prefecturii Cluj intră în renovare. Instituția își mută activitatea pe strada Nicolae Cristea.

Oleg GHILAS Publicat Vineri, 4 aprilie 2025, 15:05
Palatul Prefecturii intră în proces de modernizare. Instituția își mută activitatea pe strada Nicolae Cristea.|Foto: monitorulcj.ro

Palatul Prefecturii intră în proces de modernizare. Instituția își mută activitatea pe strada Nicolae Cristea.|Foto: monitorulcj.ro

Începând de luni, 7 aprilie, Instituția Prefectului-Județul Cluj își va desfășura activitatea în noua locație situată pe Strada Nicolae Cristea, Nr. 28 din Municipiul Cluj-Napoca. 

Anunțul a fost făcut de Prefectura Cluj, prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook. 

Sediul Prefecturii, în proces de renovare până în 2026

Acest fapt vine ca urmare a începerii lucrărilor de renovare modernizare a clădirii Palatului Administrativ al județului Cluj, monument istoric de categorie B, printr-un proiect finanțat din bugetul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

CITEȘTE ȘI: 
Clădirea Prefecturii, modernizată cu fonduri din PNRR. Investiție de peste 6 milioane de euro pentru renovarea Palatului Administrativ din Cluj.

Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție este de 33,71 milioane lei cu TVA, executant fiind Asocierea EURAS SRL. Durata de execuție a lucrărilor este 31 mai 2026. 

Lucrările contractate prevăd intervenţii ample la clădirea Palatului Administrativ al judeţului Cluj, precum refacerea faţadelor şi a şarpantei, reabilitarea energetică a sistemului de încălzire, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi termice pentru consum propriu, instalarea unor sisteme eficiente de climatizare, modernizarea instalaţiilor de iluminat şi instalarea a două staţii cu câte două puncte de încărcare pentru maşini electrice.

Program de Lucru
*Luni – Joi: 08.00 – 16.30
*Vineri: 08.00 – 14.00
Program de Audiențe
*Prefect Maria FORNA
Miercuri: începând cu ora 12.00
*Subprefect Florentin BURZ
Marți: începând cu ora 11.00
*Subprefect Maria BUZÁS-FEKETE
Miercuri: începând cu ora 10.00.   

„Solicitările de audienţă se fac fie în scris, la sediul Instituţiei Prefectului (Str. Nicolae Cristea, Nr. 28) în zilele de luni – joi, între orele 08.00 – 16.30 și vineri, între orele 8.00 – 14.00, la telefon: 0264 591 043 sau 0264 503 336, sau prin poştă electronică (email) la adresa cabinet@prefecturacluj.ro”, se arată în mesajul citat. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.