Actualitate

Accident la Fundătura cu patru victime. FOTO

Bianca PREDA Publicat 25.12.2024 17:00
Două mașini au fost avariate într-un accident la Fundătura.| FOTO – ISU Cluj

Potrivit ISU Cluj, pompierii nu au fost solicitați să intervină la accident. La fața locului a fost trimis însă un echipaj SMURD, pentru a evalua medical un minor de aproximativ 10 ani și un adult.

Un echipaj SMURD a intervenit la un accident în Fundătura. Foto: ISU Cluj

„Ulterior, au mai solicitat îngrijiri medicale două femei, astfel că forțele au fost suplimentate cu încă o ambulanță SMURD, respectiv un echipaj SAJ. Astfel, sunt evaluate la fața locului trei femei și un minor de 9 ani. Cu toții au prezentat afecțiuni ușoare”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

În accident au fost implicate două autoturisme.

„Polițiștii au constatat că un tânăr de 28 de ani, aflat la volanul unui autoturism care circula din direcția Cluj spre Gherla, ar fi efectuat un viraj la stânga fără a se asigura corespunzător, moment în care a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat de 36 de ani care efectua manevra de depășire regulamentară”, spun polițiștii.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News