Actualitate

Tânăr din Dej, reținut pentru scandal și furt calificat

Oleg GHILAS Publicat 16.06.2024 08:49
Tânăr din Dej

Polițiștii din Dej au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 19 de ani, din același municipiu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, tulburarea ordinii și liniștii publice și furt calificat.

Săptămâna trecută, acesta ar fi pătruns în interiorul unei săli de jocuri de noroc, din municipiul Dej, unde ar fi sustras suma de 100 de lei, ulterior părăsind locația. 

CITEȘTE ȘI: 
Doi tineri, reţinuţi pentru 24 de ore. Au încercat să sustragă bunuri dintr-un supermarket din Gherla. Unul dintre ei a agresat fizic agentul de pază.

„Ulterior, la data de 6 iunie, în jurul orei 23.30, acesta s-ar fi prezentat la o unitate medicală din municipiul Dej cu o plagă tăiată, unde ar fi devenit agresiv și ar fi amenințat asistentul medical cu un obiect contondent”, informează IPJ Cluj. 

În cursul acestei săptămâni, joi, în baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.