Actualitate

Sănătate curată. Emil Boc: „O oră de muncă în grădină este egală cu două ore de antrenament la sală!”

Oleg GHILAS Publicat Duminică, 24 martie 2024, 09:17
Antrenament în aer liber. Primarul Clujului

Antrenament în aer liber. Primarul Clujului

Îmbrăcat lejer, edilul Clujului a oferit o lecție de antrenament în aer liber, sâmbătă seara, prin munca fizică în propria grădină. 

„Pregătiri pentru recolta viitoare de roșii: am săpat terenul, în aprilie îl mai sap încă o dată și plantez răsadurile de roșii! 

CITEȘTE ȘI: 
Emil Boc a lăsat costumul de primar și a trecut la coasă! În Răchițele, la casa părintească. VIDEO

O oră de săpat în grădină = două ore de antrenament la sală! Sau pe aproape!

Afară, la țară, aer curat!  Roșii bio, sănătate curată!”, a notat Emil Boc pe pagina sa de Facebook, unde a publicat un scurt video în care își îngrijește grădina. 

Primarul a ținut să adauge, totuși, că antrenamentul la sală nu poate fi neglijat, alături de o alimentație sănătoasă. 

„Antrenamentul la sală, bun și el! Sănătate și alimentație sănătoasă!”, a explicat Boc. 

Nu este prima oară când primarul Emil Boc este surprins muncind în grădină sau participând la maratoanele sportive desfășurate în Cluj-Napoca. 

În vara anului trecut, Boc a lăsat costumul de primar pentru a trece la coasă, în curtea casei natale din Răchițele.

Tot anul trecut, în toamnă, primarul Clujului Emil Boc a fost unul dintre participanții semimaratonului Fuga la Cultură, reușind să treacă toate probele de alergare.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.