Actualitate

Peste 30 de persoane din Cluj și Maramureș, la audieri! Vindeau droguri de mare risc ELEVILOR.

Carmen LUCUȚ Publicat 29.11.2023 08:52
Zeci de persoane care vindeau droguri tinerilor și elevilor au fost duse la audieri / Foto: depositphotos.com

Peste 30 de persoane, majoritatea din judeţele Maramureş şi Cluj, sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, a informat, marţi seara, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş.

Conform aceleiaşi surse, marţi, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, împreună cu procurorii DIICOT, au pus în aplicare 56 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Maramureş şi Cluj şi 25 de mandate de aducere, într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de mare risc.

CITEȘTE ȘI:
Elevii clujeni și drogurile. În curtea școlii „se întâmplă foarte multe lucruri grave”. Boc: „Vrem să montăm camere video”

„Din cercetări a reieşit că 15 persoane, constituite într-un grup infracţional organizat, ar fi vândut, pe parcursul anului 2023, în mod repetat, diferite cantităţi de cristal (3-CMC şi 4-CMC, droguri de mare risc), preponderent către tineri, inclusiv elevi, din municipiul Sighetu Marmaţiei şi localităţile limitrofe. Peste 30 de persoane au fost conduse pentru audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş”, a precizat sursa citată.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Foto: depositphotos.com