Actualitate

Inconștiență! Clujean arestat după ce a condus fără permis și cu numere de înmatriculare false.

Paula COPACIU Publicat 29.10.2023 12:30
Mașină de poliție cu girofarurile pornite/ Foto: pixabay.com

Un bărbat din Aghireșu, județul Cluj, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în timp ce conducea o autoutilitară fără permis de conducere.

În urma verificărilor s-a aflat că numerele de înmatriculare pe care le avea pe mașină erau false.

„La data de 27 octombrie a c.,  polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 41 de ani, din comuna Aghireșu, județul Cluj, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
În fapt, acesta a fost depistat la aceeași dată, în jurul orei 10.30, de polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin, în timp ce conducea o autoutilitară care avea montate plăcuțe cu numărul de înmatriculare provizoriu, pe DC 140 A, la intersecția cu DJ108C, din direcția Băgara înspre Aghireșu-Fabrici.
Din verificările efectuate s-a constatat că acesta nu deținea permis de conducere și autoutilitara nu era înmatriculată, având montate plăcuțe false cu numărul de înmatriculare.
Bărbatul a fost ulterior prezentat instanței, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. A fost condus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj”, a transmis IPJ Cluj.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.