Actualitate

Accident pe drumul Sfântul Ioan! Două mașini s-au făcut praf. FOTO

Paula COPACIU Publicat Marți, 19 septembrie 2023, 20:43
Accident marți seara/ Foto: Info Trafic Cluj-Napoca - Facebook

Accident marți seara/ Foto: Info Trafic Cluj-Napoca - Facebook

Un accident rutier a avut loc, marți seară, pe drumul Sfântul Ioan din Cluj-Napoca.

Două mașini s-au făcut praf, iar traficul în zonă este blocat.

Accident pe drumul Sfântul Ioan/ Foto: monitorulcj.ro

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca și Punctul de Lucru Florești intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe Drumul Sfântul Ioan din municipiul Cluj-Napoca.
La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, unde au găsit două autoturisme avariate cu ocupanții ieșiți din acestea. Patru persoane, respectiv trei femei și un bărbat, primesc primul ajutor calificat la fața locului și urmează să fie stabilit dacă vor fi transportate la spital. Toate persoanele implicate în accident sunt în stare de conștiență și sunt cooperante”, a transmis ISU Cluj.

Update, ora 10:00

„Accident rutier produs în această seară, pe drumul Sfântul Ioan, din municipiul Cluj-Napoca.
Un conducător auto de 28 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se deplasa  în direcția străzii Bucium ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare pe un sector de drum în curbă, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, din municipiul Turda, din sensul opus. În urma evenimentului a rezultat rănirea a trei persoane, respectiv a conducătorului auto, a unei pasagere din mașina acestuia și a unei femei din celălalt autoturism, pasageră.
Testările cu aparatul etilotest au rezultat negative”, a transmis IPJ Cluj.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj