Actualitate

Borsetă plină cu bani, pierdută în Mănăștur. Era să-și ia adio de la concediu

Oleg GHILAS Publicat 26.06.2023 19:30
Borsetă plină de bani

Duminică, în jurul orei 06.00, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, a sesizat un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier despre faptul că și-a pierdut o borsetă cu bani pe o stradă din cartierul Mănăștur. 

La aceeași dată, în jurul orei 03.00, bărbatul împreună cu fiul și cu soția urmau să plece într-o vacanță, respectiv un tur al Europei, iar după ce și-au pus toate bagajele în autoturism au pornit la drum, acesta uitând o borsetă ce conținea sumele de 2000 de euro, 1000 de franci elvețieni, precum și 3 pașapoarte, pe plafonul autoturismului.

După aproximativ 5 minute s-au oprit într-o stație de carburanți pentru a alimenta rezervorul autoturismului, iar în acel moment bărbatul și-a dat seama că a pierdut borseta.

A încercat să refacă traseul pas cu pas, însă bunul era de negăsit. „Astfel, a apelat la Biroul Rutier, unde l-a întâlnit pe colegul nostru, în vârstă de 45 de ani, căruia i-a descris toată întâmplarea.

Acesta i-a promis domnului că va încerca, alături de colegi, să-i recupereze bunurile pierdute într-un timp cât mai scurt”, informează IPJ Cluj. 

Polițistul a analizat imaginile surprinse pe camerele de supraveghere din zonă și a reușit să identifice un autoturism, respectiv un taximetru, de unde a coborât o persoană care a ridicat bunul căzut pe carosabil. 

În baza investigațiilor efectuate a reușit să identifice conducătorul autoturismului, acesta prezentându-se la unitatea în care polițistul își desfășoară activitatea.

Astfel, borseta cu sumele de bani în întregime și cu cele 3 pașapoarte a fost recuperată și predată proprietarului. 

Acum, bărbatul împreună cu familia se bucură de excursia planificată.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.