‘Prin rezoluţia din data de 19 ianuarie a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 din Codul Penal, întrucât decesul numitei Magdalena Anca Mircea nu a fost consecinţa vreunei fapte prevăzute de legea penală’, se arăta într-un comunicat al Parchetului remis la acea dată.
Potrivit raportului de autopsie medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Ilfov, moartea artistei a fost violentă şi cauzată de insuficienţa cardio-respiratorie acută consecutivă intoxicaţiei cu carbofuran.
‘Calea de pătrundere a toxicului a fost digestivă (orală). La autopsie s-a constatat o leziune traumatică (plagă contuză parietală stânga, cu infiltrat sanguin epicranian subiacent), care s-a putut produce, cel mai probabil, prin lovire de plan dur în cadrul stării de rău care a premers decesului, nu are legătură cu mecanismul de producere a morţii şi pentru care sus-numita ar fi necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în caz de supravieţuire’, se preciza în comunicat, conform Agerpres.
Dosarul morţii Mădălinei Manole, închis definitiv de procurori
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


