Actualitate

Trafic deviat pe DN15 Târgul Mureș-Cluj. Se montează grinzile pe Autostrada Transilvania

Diana CÎMPEAN Publicat 04.02.2023 10:08
Trafic deviat pe DN15 Târgul Mureș-Cluj. FOTO: Facebook/ CNAIR

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, până la ora 16.00, circulația rutieră este oprită pe DN 15 (E578) Târgu Mureș – Cluj,  în zona localității Chețani, între km 15 si km 23, județul Mureș, pentru montarea grinzilor la A3, traficul fiind deviat pe o cale provizorie.

„Pentru prevenirea accidentelor rutiere, recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum, să ia în considerare că distanța de frânare crește pe un carosabil umed sau alunecos și să folosească luminile de ceață dacă se deplasează pe drumuri unde este prezent acest fenomen.

Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi echipaţi-vă maşina corespunzător, cu anvelopele de iarnă!”, a transmis Poliția Română.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.