Actualitate

Tamponare între trei mașini, la Câmpia Turzii. Două persoane au ajuns la spital.

Diana CÎMPEAN Publicat 01.02.2023 08:48
Tamponare între trei mașini

Un accident a avut loc seara trecută, pe strada Laminoriștilor din Câmpia Turzii. Un șofer s-a izbit de mașina care îl preceda, aceasta fiind la rândul său proiectată în mașina din fața sa. 

Două persoane au fost transportate la spital, prezentând afecțiuni ușoare.

„Un tânăr de 19 ani, care se deplasa cu autoturismul pe strada Laminoriștilor, dinspre Turda, ar fi intrat în coliziune cu auto care îl preceda, ulterior cel din urma autoturism fiind proiectat în cel care circula în fața sa.

Două persoane au fost transportate la spital. Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative”, a transmis IPJ Cluj.

„Au fost dislocate o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. Intervenția este în desfășurare, revenim cu detalii după finalizarea acesteia. Echipajele operative au găsit ocupanții ieșiți din autoturism, în momentul sosirii la fața locului. Un bărbat și o femeie, în vârstă de aproximativ 30 de ani, au fost consultați de către echipajele SMURD și SAJ, ulterior fiind transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. La prima evaluare aceștia prezentau afecțiuni ușoare”, a transmis ISU Cluj.

Sursa foto: Depositphotos.com

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.