Actualitate

Accident între două mașini și un tractor, în Iclod! O femeie de 72 de ani a ajuns la spital. FOTO

Carmen LUCUȚ Publicat 29.10.2022 08:51
O bătrână a intrat cu mașina într-un tractor

Vineri, la data de 28 octombrie, în jurul orei 18.20, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier în localitatea Iclod.

Accident în Iclod / Foto: IPJ Cluj

O bătrână a intrat cu mașina într-un tractor, iar apoi a fost proiectată într-o altă mașină, care circula pe sens opus.

După impact, femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență, așa că a fost transportată la spital:

„Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că o femeie în vârstă de 72 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe direcția Gherla spre Cluj-Napoca, la km 33+400m. ar fi acroșat un vehicul agricol (tractor) staționat pe acostament, ulterior fiind proiectată într-un autoturism care circula din sensul opus.

În urma evenimentului, femeia a fost transportată la un spital pentru mai multe investigații de specialitate. Testările conducătorilor auto cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative”, a transmis IPJ Cluj.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.