Actualitate

Cod galben de INUNDAȚII în Cluj! VEZI până când este valabil

Paula COPACIU Publicat Luni, 15 august 2022, 12:47
Județul Cluj

Județul Cluj

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis un cod galben de inundații.

Codul galben a intrat în vigoare luni, 15 august, la ora 12:00 și este valabil până marți, 16 august, la ora 12:00.

Potrivit hidrologilor, fenomenele vizate sunt scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE.

În județul Cluj, avertizarea este valabilă pentru râurile din bazinele hidrografice Arieș-bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Alba și Cluj).

Reamintim că județul Cluj se află până la ora 22:00 sub Cod galben de ploi torențiale.

La munte, în Dobrogea, local în Muntenia, Transilvania, Moldova, Maramureș și nordul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

„Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala luni (15 august), pe arii restrânse și în restul teritoriului, iar marți (16 august), cu precădere în nord, centru și est”, a transmis ANM.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj