Actualitate

Incredibil! Sute de pești morți în Someșul Mic, în zona Jucu de Sus. VIDEO

Carmen LUCUȚ Publicat Joi, 28 iulie 2022, 19:52
Incredibil! Sute de pești morți în Someșul Mic

Incredibil! Sute de pești morți în Someșul Mic

Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului – OPMCB a fost sesizată cu privire la faptul că în Someșul Mic, zona Jucu de Sus, au fost depistați sute de pești morți.

Ulterior, OPMCB a alertat dispeceratul Apele Române Someș-Tisa, care au mobilizat un inspector pentru a verifica situația.

De asemenea, cei de la Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului sunt de părere că acești pești ar fi putut muri din „cauze naturale”, după schimbările climatice:

„INFORMARE: PEȘTI MORȚI PE SECTORUL JUCU DE SUS, AL SOMEȘULUI MIC. Azi după-amiaza am primit de la un urmaritor acesta filmare, în care se semnala un număr mare de pești morți în zonă Jucu de Sus, pe malul Someșului. Bănuiala noastră este ca aceștia au decedat din cauze naturale, în urma modificărilor de temperatura și de parametri fizico-chimici, adică condiții schimbate ale componenților din apă, scăderea nivelului de oxigen.

Am alertat dispeceratul Apele Române Someș-Tisa, care au mobilizat rapid un inspector. Este necesar sa excludem posibilitatea unui incident de poluare”, se arată în anunțul OPMCB de pe Facebook din data de 26 iulie 2022.

De asemenea, sesizarea făcută este următoarea:

„Buna ziua,

În urma discuției telefonice cu cineva de la Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului legate de o situație pe Somes în localitatea Jucu de sus, vă atașez un video și o fotografie. Foarte mulți pești morți, sute chiar. Video este facut chiar de pe pod din Jucu. 

Mulțumesc.”

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj