Din primele date, bărbatul, din municipiul Cluj-Napoca, se deplasa în direcția localității Vâlcele, moment în care ar fi pierdut controlul asupra motocicletei.
Motociclistul a intrat în coliziune cu un parapet, impactul fiind extrem de violent. Echipajele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind constatat decesul acestuia. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de mers pentru intervenția echipajelor și efectuarea cercetărilor.
Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


