Timp Liber

Premiile ediției a 21-a a Festivalului Internațional „Puck”. Câți spectatori au participat la eveniment

Paula COPACIU Publicat 06.06.2025 14:34
Premiile ediției a 21-a a Festivalului Internațional „Puck”. Câți spectatori au participat la eveniment| Foto: Teatrul de Păpuși „Puck”

Între 2 și 5 iunie a avut loc la Cluj-Napoca cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional „Puck”, având invitați atât din România, cât și din Finlanda, Germania, Spania, Ungaria și Bosnia-Herțegovina.

Premiile ediției 21 a Festivalului Internațional „Puck”:

  • Premiul „Mona Marian” pentru spectacolul „Casele clovnilor”, Merlin Puppet Theatre, Germania
  • Premiul „Kovács Ildikó” pentru spectacolul „Circul”, Jordi Bertran Company, Spania
  • Premiul festivalului pentru spectacolul „Povești pe o bancă”, Bence Sarkadi, Ungaria
  • Premiul pentru performanța jocului interactiv – Alex Iurașcu în spectacolul „Cameleonul Cami pleacă în Tibet”, Teatrul Luceafărul Iași
  • Premiul pentru inventivitatea construcției păpușilor – „A fost odată un leu”, Teatrul pentru copii din Banja Luka, Bosnia și Herțegovina
  • Premiul pentru interpretare – Andreea Bolovan în spectacolul „Clovnul acesta sunt eu”, Compania Magic Puppet, Cluj Napoca
  • Premiul pentru universul creativ al spectacolului – „Block theatre”, Roosa Halme, Ko-Koo-Mo Company, Finlanda
  • Premiul pentru compoziție plastică – „Cinci  povești de ascultat în răcoarea după-amiezii”, Gál Orsolya, Cluj
  • Premiul pentru duo comic – Ioan Brancu și Gabriel Apostol în spectacolul „Munchhausen, baronul poznaș” – Teatrul Țăndărică, București  
  • Juriul ediției a fost compus din teatrologii Roxana Croitoru, Alexandra Emma Pedestru și Octavian Szalad.

Pe parcursul celor patru zile de festival, au luat parte la evenimentele din cadrul acestuia aproximativ 3.000 de spectatori. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News