Timp Liber

Vreme mai caldă în țară de Revelion și în prima săptămână din 2024! Vezi prognoza meteo pentru Cluj.

Carmen LUCUȚ Publicat 29.12.2023 13:29
Vreme mai caldă de Revelion decât în mod normal / Foto: Municipiul Cluj-Napoca - Facebook

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în noaptea de Revelion în cea mai mare parte a ţării, dar şi în prima săptămână din ianuarie. 

Zăpada va mai fi prezentă doar la altitudini de peste 1.500 de metri, a declarat, vineri, pentru agerpres.ro, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

„Vom avea o vreme mai caldă în ultima zi a anului 2023. Maximele la scara întregii ţări, în 31 decembrie, vor fi cuprinse între 5 până la 12-13 grade (…) în noaptea trecerii în noul an 2024 va fi o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, pentru că minimele pe parcursul nopţii vor fi în cea mai mare parte a ţării pozitive, cu cele mai ridicate valori, 4-5 grade în partea de vest, sud-vest a ţării, 6-7 grade în zona litoralului, minime coborâte spre minus 4 – minus 5 grade doar în zonele depresionare din estul Transilvaniei, în timp ce în restul regiunilor vorbim de minime uşor pozitive spre 1-3 grade Celsius”, a afirmat Mateescu.

Potrivit prognozei meteo de pe site-ul ANM, în Cluj-Napoca pe 31 decembrie, temperatura maximă va fi de 7 grade, iar cea minimă de -1 grad Celsius. În prima zi din anul 2024, vom avea temperaturi de maxim 8 grade Celsius, iar temperatura minimă pe timp de noapte va fi de 0 grade. În a doua zi din an, pe 2 ianuarie, vremea va fi mai caldă. Temperatura maximă va fi de 10 grade, iar cea minimă de 2 grade Celsius.

Vremea la început de 2024 în țară

Mateescu a precizat că şi primele zile din 2024 vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu maxime termice de 13-14 grade Celsius, iar cunoscutul ger al Bobotezei din ziua de 6 ianuarie va lipsi cu desăvârşire.

„Actualizarea estimărilor pentru luna ianuarie 2024 confirmă semnalul pentru o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în prima săptămână a noului an, cu abateri termice pozitive la nivelul temperaturilor medii zilnice mai mari de 5 până chiar 10 grade Celsius, pentru că în mod obişnuit ar trebui să ne aşteptăm la maxime până la cel mult 4-5 grade Celsius, iar maximele, în prima săptămână, cu mici variaţii de la o zi la alta a anului 2024, vor fi cuprinse între 5 până la posibil 13-14 grade. La acest moment putem să apreciem că şi ziua de 6 ianuarie, de ziua Bobotezei, va fi mai caldă decât în mod obişnuit, dar cu siguranţă pe măsură ce ne apropiem de ziua respectivă vom actualiza informaţiile, însă estimările indică o probabilitate ridicată ca prima săptămână din noul an să fie o săptămână mai caldă decât în mod obişnuit”, a subliniat şefa ANM.

Potrivit sursei citate, zăpada va lipsi în noaptea dintre ani în zonele joase de relief.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News