Etichetă: sorin grindeanu

TAROM ar putea intra într-o etapă de restructurare

Jumătate din angajații TAROM ar putea fi disponibilizați. Ministrul Transporturilor: „Compania trebuie să intre în reorganizare economică”.

miercuri, 24 aprilie 2024.

Drumul de legătură Oradea-Autostrada Transilvania

Oradea-Autostrada Transilvania. Primul drum expres din Ardeal, cu o lungime de 19 km, deschis circulației.

joi, 28 martie 2024.

O călătorie cu trenul între Cluj și București durează circa zece ore/Foto: CFR Infrastructură

Circulația feroviară din România, sub orice critică. Zece ore pentru o călătorie cu trenul între Cluj și București. Distanțe similare, parcurse în patru ore, în țările europene.

duminică, 24 martie 2024.

Trenuri electrice pe rute din Cluj/Foto: Ministerul Transporturilor Facebook.com

România a semnat contractul pentru achiziția a 62 de trenuri electrice, care vor circula și prin Cluj. Grindeanu: „Sper să nu avem întârzieri”.

marți, 30 ianuarie 2024.

Negocieri la Guvern. Solicitările transportatorilor și fermierilor pentru abandonarea protestului/Foto: Digi24

Protestatarii care blochează centura Bucureștiului i-au cerut premierului benzină gratis ca în Venezuela și suspendarea controalelor în vămi. Ciolacu: „Eu nu funcționez pe amenințări”

duminică, 14 ianuarie 2024.

Lotul Chețani-Câmpia Turzii va fi deschis săptămâna viitoare / Foto: captură video YouTube -  Raul Pristopan

Lotul Chețani-Câmpia Turzii din A3, inaugurat cu 9 luni mai devreme. Ministrul Transporturilor: „Probabil joi se dă în circulație”.

vineri, 15 decembrie 2023.

Lotul Chețani-Câmpia Turzii

Lotul Chețani-Câmpia Turzii al A3, inaugurat de Sărbători. Ministrul Transporturilor, în vizită pe șantier.

joi, 14 decembrie 2023.

Autostrada Transilvania

Peste 800 de km de drum expres din România, cu contracte de execuție. Secțiunea de 15 km dintre Chețani și Câmpia Turzii, deschisă circulației la început de decembrie

luni, 27 noiembrie 2023.

Nurol

Pas înainte pentru autostrada care va uni Transilvania de Moldova: Nurol, câștigător pe lotul Tg. Mureș – Miercurea Nirajului

marți, 7 noiembrie 2023.

Secțiunea Chețani-Câmpia Turzii A3/Foto Asociația Pro Infrastructura Facebook.com

Avans substanțial pe A3 Chețani-Câmpia Turzii. Pasajul din zona localității Luna, deschis în două săptămâni

duminică, 8 octombrie 2023.