Etichetă: invatamant preuniversitar
Învățământul românesc, în cădere liberă. Peste 15.800 de elevi au dispărut din sistem într-un an.
vineri, 14 februarie 2025.
Educația din România, în vizorul ministrului Daniel David: „Facem un diagnostic al sistemului de educație”.
sâmbătă, 11 ianuarie 2025.
Factorii care au contribuit la rezultatul neașteptat al alegerilor prezidențiale. Daniel David: „Reforma principală a țării trebuie să vizeze educația și știința”.
duminică, 22 decembrie 2024.
În anul școlar 2022-2023, numărul elevilor a atins cel mai mic nivel din ultimul deceniu. Mediul rural, defavorizat în privința ratei de participare la educație.
sâmbătă, 13 ianuarie 2024.
Rectorul UBB, despre legea învățământului universitar: „E acceptabilă. Ar putea să-i dea drumul mai repede decât pentru învățământul preuniversitar”
marți, 28 februarie 2023.
750 de posturi noi pentru profesori. Elevii vor fi împărțiți în mai multe clase
vineri, 9 octombrie 2020.
Specializare gratuită în IT pentru profesorii clujeni din învățământul preuniversitar
luni, 13 ianuarie 2020.
Proiect de lege pentru PENSII SPECIALE acordate profesorilor din învăţământul preuniversitar
sâmbătă, 26 decembrie 2015.
GHIDUL „LICEE CLUJENE 2014”. Tot ce trebuie să știi despre admiterea la liceu
luni, 26 mai 2014.


