Etichetă: emil boc
Investiție de 12 milioane de euro pentru drumul care leagă zona Borhanci de centura metropolitană
Miercuri, 30 iulie 2025.
Emil Boc, despre reforma administrației locale: „Avem nevoie de o soluție echilibrată”
Marți, 29 iulie 2025.
Boc denunță dezinformările despre metroul din Cluj: „Avem contract, avem finanțare, proiectul merge mai departe!”
Marți, 29 iulie 2025.
Emil Boc s-a întâlnit la Cluj cu Morinari Watanabe, Președintele Federației Internaționale de Gimnastică!
Luni, 28 iulie 2025.
Tinerii cercetători, celebrați la Cluj în cadrul Premiilor „Rada Mihalcea”. Primarul Emil Boc: „Am reușit să dezvoltăm în oraș o economie bazată pe cunoaștere”
Sâmbătă, 26 iulie 2025.
Proiectul școlii gimnaziale din Bună Ziua, aprobat în Consiliul Local. Boc: „Astăzi semnăm contractul de execuție a lucrărilor”.
Vineri, 25 iulie 2025.
Emil Boc, fericit după egalul lui „U” din Armenia: „Rezultat echitabil, avem prima șansă!”
Vineri, 25 iulie 2025.
Podul Elisabeta, în proces de modernizare. Primăria pregătește reabilitarea pasarelei pietonale de pe Someș.
Joi, 24 iulie 2025.
Emil Boc și Dan Tarcea, alături de suporterii lui „U” Cluj, au decolat spre Erevan! GALERIE FOTO
Miercuri, 23 iulie 2025.
Emil Boc, în control la școlile din Cluj-Napoca modernizate prin PNRR. Stadiul lucrărilor la Școala „Ioan Bob” ajunge la 85%.
Marți, 22 iulie 2025.


