Etichetă: elevi
Anul acesta, mai mulți elevi vor beneficia de programul Masă sănătoasă
Luni, 15 ianuarie 2024.
În anul școlar 2022-2023, numărul elevilor a atins cel mai mic nivel din ultimul deceniu. Mediul rural, defavorizat în privința ratei de participare la educație.
Sâmbătă, 13 ianuarie 2024.
Raport privind neparticiparea elevilor la examenele naţionale; Ministerul Educaţiei cere Inspectoratelor şcolare să implementeze măsuri
Joi, 11 ianuarie 2024.
Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, despre fenomenul homeschooling. „Legal, homeschooling este deșcolarizare, pedepsită legal”.
Miercuri, 10 ianuarie 2024.
Elevii se întorc luni la cursuri. Următoarea vacanță, programată în februarie.
Luni, 8 ianuarie 2024.
Elevii se vor întoarce luni la cursuri
Vineri, 5 ianuarie 2024.
Președintele SLIP Cluj: “Combaterea violenței în școli ar trebui să fie primordială, anul acesta, pentru autorități”
Joi, 4 ianuarie 2024.
Pedepse mai mari pentru profesorii care abuzează sexual elevii sau studenții. Legea a fost promulgată.
Vineri, 29 decembrie 2023.
Numărul elevilor „a explodat” în ultimii 10 ani, la Cluj-Napoca! Sute de locuri noi în școli, realizate de administrația locală.
Joi, 28 decembrie 2023.
Zece milioane de lei în plus la ministerul Educației, pentru un program naţional de învăţare a limbii române de către elevii minoritari
Joi, 21 decembrie 2023.


