Potrivit OSUT, situația va fi analizată din nou de Senatul Universitar în următoarea ședință.
„Dragi colegi, dorim să vă informăm că în urma ședinței nr. 125 din 28.10.2021, Senatul Universitar a decis modalitatea de desfășurare a activităților: activitățile de tip laborator, seminar, proiect se vor desfășura în continuare onsite, iar activitățile de tip cursuri se vor desfășura online.Situația va fi reanalizată la următoarea ședință de senat”, a transmis un reprezentant osut.
Studenții sunt revoltați de această inițiativă, mulți consideră că astfel își vor pune în pericol sănătatea lor și a celor din jur.
„O decizie atât de înțeleaptă. NU. Oare situația pandemică din UTCN unde o putem consulta, dacă există așa ceva?!…”, a transmis un student.
„E incredibil ce se întâmplă în universitatea asta!! Vorbim de mii de cazuri de infectări, minori la ATI, sute de decese și o criză sanitară în toată splendoarea ei, chiar asta e cea mai înțeleaptă decizie care s-a putut lua”, a postat o studentă.
„Voi să fiți sănătoși cei din conducere, că noi studenții dacă luăm virusul și îl ducem la familiile noastre nu e o problema, părerea noastră a studenților nu contează”, a transmis revoltat un student.
„Înțeleg că pentru membrii consiliului nu e importante sănătatea studențiilor…da unii ținem la sănătatea noastră și a celor din jur”, a fost comentariul unei studente.
Reamintim că la începutul anului univesitar, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a decis să aprobe accesul în campusurile studențești să fie posibil și pentru studenții care nu sunt vaccinați, chiar dacă valul 4 al pandemiei de COVID-19 a lovit din plin România, dar mai ales județul Cluj în acea perioadă.
CITEȘTE ȘI


