Sport

“U” Cluj a învins Sportul Snagov cu 1-0 și mai speră la o promovare directă

Eugen OLARIU Publicat 21.05.2019 22:43

Universitatea Cluj era obligată să câștige partida cu Sportul Snagov, disputată din această seară pe Cluj Arena, pentru a mai  spera la o promovare directă. Din păcate jocul studenților nu a fost unul convingător însă, la finalul partidei, “U” a obținut  cele trei puncte, atât de necesare în lupta pentru locul 3 ce asigură participarea la barajul pentru Liga I.

În prima repriză Sportul Sangov a trecut in doua rânduri pe lângă deschiderea scorului ( minutul 7 repectiv minutul 28), dar intervențiile spectaculoase ale lui Bozdoacă au salvat echipa antrenată de Bogdan Lobonț.

Una dintre puținele acțiuni de poartă ale studenților ale primei reprize s-a petrecut în minutul 47 când Pârvulescu a șutat periculos însă mingea a trecut puțin peste poartă.  

O fază importatantă a celei de a doua reprize s-a petrecut în minutul 87 când Greu a căzut în careul echipei Ntrenate de Trică dar arbitrul Sergiu Popa a lăsat jocul să continue.

În minutul 89, Hațiegan l-a servit perfect cu o centrare de pe partea dreaptă pe Pârvulescu care, scăpat din marcaj, a trimis balonul cu capul în poartă.

Cu 76 de puncte, Universitatea Cluj ocupă locul 3 și va disputa următoarea etapă pe terenul celor de la CS Balotești, urmând să încheie sezonul în fața propriilor suporteri într-un meci contra echipei Pandrurii Tg Jiu.