Sport

Pele: „Nu mă aşteptam să fie aşa bine la Universitatea“

Calin Tantau Publicat 02.02.2011 16:25

Cum a fost acomodarea în România şi la „U“ Cluj?

Este o experienţă nouă pentru mine, dar nu mi-a fost greu deloc. Toţi oamenii au fost buni cu mine, mi-au arătat că sunt dispuşi să mă ajute. Cu Nasser (Nasser Mennassel, alt nou-venit la „U“ – n.r.) am jucat la Grenoble un sezon şi am păstrat legătura. El e profesorul meu de limba română.

Ce ai învăţat până acum?

Dreapta, stânga, am învăţat să număr. Mai ştiu „mă doare“, „bine“, „pasează“, „centrare“ şi altele. Învăţ în fiecare zi.

Ce te-a convins să semnezi cu „U“ Cluj, mai ales că nu ai mai evoluat niciodată într-un campionat străin?

Am vorbit cu antrenorul, Nasser m-a sunat şi mi-a spus de România, mi-a povestit că „U“este un club important. E pentru prima dată pentru mine când plec din Franţa, e o experienţă bună pentru mine, nu mă aşteptam să fie chiar atât de bine.

Ştiai ceva despre România sau fotbalul românesc?

Ştiam doar de jucătorii echipei naţionale, aşa cum sunt Mutu sau Chivu, pentru că jucaseră împotriva Franţei. Despre ţară nu ştiam mai nimic, doar poveşti auzite în Franţa.

Cum ar fi?

România şi românii nu au o imagine foarte bună, datorită unor fapte pe care le săvârşesc anumite persoane în Franţa. Ei bine, eu m-am convins că mentalitatea asta este greşită. Am venit în Cluj, m-am întâlnit cu oameni, am văzut oraşul şi pot spune că mă simt foarte bine. Locuiesc într-un apartament ca şi în Franţa, fără a exagera.

Cum ţi se pare echipa după aceste partide amicale?

Suntem o echipă nouă, în formare. Mai avem nevoie de timp pentru a avea relaţii de joc, pentru a cîştiga omogenitate, automatisme.

Dar lotul? Ar avea cineva loc în campionatul francez?

Deşi este foarte diferit, sunt cîţiva jucători la Universitatea care ar putea evolua făra probleme în Ligue 1, unul dintre ei fiind Cristea. Mai sunt şi alţii.

Crezi că e posibil să ajungeţi în Europa?

Cu toate investiţiile care se fac, se poate. Din sezonul viitor ne vom muta pe noul stadion, o arenă ultra-modernă, la standarde europene. Este normal să ne gândim la mai mult, să avem pretenţii, ambiţii europene.