Sport

Mureșan: „Sunt convins că va fi stadionul plin la meciul cu FCSB”

Dan Porcuțan Publicat 15.03.2018 12:44
sursa foto: prosport.ro

“Mă bucur foarte mult că galeria începe să fie tot mai numeroasă, mai unită şi mai vizibilă. M-am bucurat că au revenit şi încep să revină tot mai mulţi suporteri pe stadion. La fel şi publicul din tot stadionul, e unul cald la Cluj şi sunt convins că stadionul va fi plin. Suporterii Stelei sunt mai tăcuţi acum, nu se manifestă decât la goluri. Dimpotrivă, ai noştri s-au manifestat mai mult în ultimii ani. E clar că vor veni foarte mulţi spectatori din Transilvania, biletele se vând foarte bine pe internet, iar de mâine se vor vinde şi la case”, a declarat Mureşan.

Oficialii CFR-ului își doresc o victorie în Gruia. “Echipa se pregăteşte foarte bine şi cred că sunt toate premisele ca să facem un meci bun şi să obţinem o victorie, pentru că asta ne dorim. Gigi Becali e un om simpatic, şi el ce spune nu o face cu ură, în schimb e altcineva acolo la Steaua care ce spune o face cu ură şi mult mai tare deranjează. Aceste declaraţii au un singur scop, arbitrii. Şi acolo am eu o frică, să nu influenţeze arbitrii.”

Meciul dintre CFR Cluj-FCSB se va juca pe 18 martie, de la ora 20:45.