Sport

A căzut transferul lui Alexandru Bota în Italia! Care este motivul?

Sergiu CRĂCIUN Publicat 20.01.2026 12:12
Alexandru Bota / Foto: FC Universitatea Cluj Facebook

„Studenții” au fost la un pas să-l cedeze pe Alexandru Bota (17 ani) la Sampdoria, fostă campioană a Italiei, echipă care acum evoluează în Serie B. 

Produs al grupării ardelene, Alexandru Bota a îmbrăcat tricoul primei echipe în 10 meciuri, 3 dintre ele fiind în actuala stagiune, fiind folosit în total 81 de minute. 

Tânărul fotbalist are 3 selecţii la echipa naţională U18 a României, pentru care a reuşit să marcheze şi un gol, însă nu a fost folosit deloc în mandatul lui Cristiano Bergodi, astfel că era tentat să dea curs mutării în Italia.

Sampdoria le făcuse ardelenilor o ofertă pentru împrumutul jucătorului până la finalul acestui sezon, însă se pare că mutarea a căzut în ultimul moment. 

Potrivit jurnalistului Emanuel Roșu, jucătorul ar fi refuzat să plece de la echipă, astfel că va relua pregătirea alături de alb-negrii.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News