Sport

Pe picior de plecare de la CFR! Emerllahu este dorit la FCSB, dar are oferte și din străinătate

Sergiu CRĂCIUN Publicat 18.11.2025 15:01
Lindon Emerllahu

Primul care și-a manifestat interesul pentru mijlocașul kosovar a fost Gigi Becali, patronul de la FCSB. 

Omul de afaceri ajunsese la o înțelegere cu Neluțu Varga pentru transferurile lui Emerllahu și Louis Munteanu pentru 4,5 milioane de euro, însă afacerea a căzut în ultimul moment.

Președintele Consiliului de Administrație al campioanei, Mihai Stoica, a reconfirmat interesul față de fotbalistul cumpărat de CFR cu 700.000 de euro de la Ballkani.

„Foarte sincer, pe Emerllahu mi l-aș fi dorit. E un jucător care îmi place, un profil pe care noi nu-l avem. Care ne-ar putea completa”, a spus Mihai Stoica pentru Fanatik.

Totuși, nu doar roș-albaștrii sunt interesați de serviciile jucătorului. Printre echipele la care ar putea pleca Emerllahu sunt și cluburi din Germania și Ucraina, anunță GSP.

5 goluri în 27 de meciuri a marcat Emerllahu pentru CFR în campionat

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News