Sport

Liviu Ivasuc este noul antrenor al echipei „U” Olimpia Cluj. Face parte și din staff-ul tehnic al echipei naționale masculine de juniori U20.

Andrei NARIȚA Publicat 02.04.2024 09:42
Liviu Ivasuc este noul antrenor al echipei„U” Olimpia Cluj. Sursă foto: Facebook/ U Olimpia Cluj

Liviu Ivasuc a fost prezentat oficial, luni, noul antrenor al echipei de fotbal feminin, „U” Olimpia Cluj. 

El a antrenat înainte pe ACS Banat Girls și este, totodată, membru din staff-ul tehnic al echipei naționale masculine de juniori U20. De asemenea, Liviu Ivasuc a mai antrenat echipele de fotbal feminin Juniorul Satu Mare, Independența Baia Mare și Politehnica Timșoara. 

Acesta  a condus deja echipa clujeană de pe bancă încă de sâmbătă din partida pierdută, 0-1, la Constanța, cu Farul, însă mutarea sa a fost oficializată abia de luni de conducerea grupării clujene, scrie gazetanord-vest.ro.

„U” Olimpia Cluj se află în momentul de față pe locul 3 în Liga 1 Feminin, grupa campionat, cu 32 de puncte, fiind la 6 puncte distanță de liderul Farul Constanța. În ultima etapă, echipa a pierdut cu liderul campionatului, scor 1-0. Cu toate acestea, „U” Olimpia Cluj a reușit, în runda 3, să o învingă pe Csiksezreda M. Ciuc cu scorul de 5-0. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News